Tentațiile și productivitatea

O mare problemă pe care o am eu în timpul productiv sunt tentațiile. Mă apuc de ceva și brr, sună telefonul. Și atunci încep să mă uit pe telefon și, din una în alta, ajung să pierd timp din ora productivă.

Și mai rău este atunci când, după ce am stat pe telefon, mă mut pe desktop. Acolo e și mai greu să mă opresc din scrollat pe Facebook, Instagram, sau alte site-uri de genul.

Am putea spune că nu e nimic rău în asta. Scădem timpul pierdut din orele de productivitate și aia e. Dar nu asta e soluția. Vedeți voi, odată ce ai făcut asta într-o oră, tentațiile se vor perpetua pe tot parcursul orelor productive. Și s-ar putea ca la finalul zilei să nu mai ajungi la orele de productivitate propuse.

Am constatat că dacă spun „nu” de dimineață unei tentații, îmi va fi mai ușor să îi spun „nu” și a doua oară. Dacă prima dată cat pradă, sunt foarte mari șansele să cad și a doua oară, și tot așa. Mai jos este o listă cu lucrurile care te-ar putea salva de tentațiile care apar în orele de productivitate:

  • propune-ți ca seara să ai măcar o oră de relaxare. Gândește-te că vei ajunge și la acel moment din zi și vei putea să faci CE VREI TU. Dar pentru a ajunge acolo, trebuie să fii productiv în orele de productivitate de peste zi.
  • nu porni cu dileme existențiale la începutul zilei. Nu îți poate scoate un cântec din cap?! Încearcă să afli cum se cheamă înainte de orele productive. Nu lăsa o întrebare să te „bântuie” toată ziua.
  • când ai o tentație, gândește-te de ce ești productiv și  de ce lucrezi în acel moment, în loc să faci orice altceva. Gândește-te la viitorul apropriat și/sau mediu și vezi ce beneficii ar putea aduce acea oră lucrată, față de o tentație.
  • folosește extensii precum Block Site, unde îți poți bloca site-urile social media pe ore și chiar face un program de block/unblock pe toată ziua. La Răzvan merge, asta dacă nu uită el să îl activeze la începutul orelor productive. Voi încerca eu și azi să îl folosesc la mine în browser.
  • nu lungi pauzele între orele de productivitate. Dacă tu ai setată între ore o pauză de 10 minute, fă tot posibilul să o respecți.
  • redu cât mai mult interacțiunea cu smartphone-ul tău. Dacă primești notificări, uită-te din bara de notificări la ele. Dacă sunt importante, dă tap doar pe cele care sunt importante și au legătură cu productivitatea (de exemplu un mesaj/mail de la un client).
  • nu te angaja în discuții lungi la telefon/pe Messenger etc. Scuză-te de la partenerul de discuție într-un mod frumos și revino la productivitate. Lucrurile mai puțin importante se pot discuta și după orele de productivitate.
  • rezolvă-ți nevoile fiziologice în timpul pauzelor dintre orele de productivitate. A te gândi mereu să mergi la toaletă, de poate distrage de la productivitate și poate afecta calitatea ei.
  • nu asculta pe fundal lucruri care te pun să te gândești la ele. Răzvan ascultă podcast-uri sau audio book-uri. El mi-a zis că se poate concentra și așa. Dar la mine nu funcționează asta. Mie îmi este greu să scriu, dacă am altceva pe fundal decât muzică. Aici depinde de tine, dacă te poți concentra sau nu cu muzică/podcast/audio book/interviuri etc.
  • începe ora de productivitate relaxat. Dacă vei începe încordat, impacientat, nerăbdător pentru ceva, ai mai multe șanse să cazi pradă tentațiilor.

Sper ca aceste sfaturi, care vin din experiențe proprii, să vă ajute să fii mai productiv. Scrie-mi mai jos în comentarii cum te-au ajutat aceste sfaturi și ce alte sfaturi ai mai da tu cuiva pentru a scăpa de tenatații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.