Cum am realizat că nu sunt deloc productiv

Acum un an și jumătate, făceam un live cu Cosmin Tătaru de la Windows Insider România. La finalul LIVE-ului acesta, răspunzând la o întrebare legată de timp, a arătat un ceas.  Pe acel ceas scria „We all have the same 24 hours”. Știu că pare ciudat, dar treaba asta m-a pus pe gânduri un pic. Am început serios să mă gândesc cât de mult timp pierd zilnic cu lucruri neimportante.

Dar nu am am făcut nimic mai mult decât asta, că deh, lenea e mare. Și uite așa a mai trecut un an și am ajuns în noiembrie 2017. Atunci veneam acasă de la un job de patru ore și nu făceam mai nimic. Mă uitat toată după-amiaza la seriale și la clip-uri pe YouTube.

La un moment da, într-o duminică, ceva m-a lovit. Mi-am adus aminte de citatul de pe ceas și cât de neproductiv sunt. Aveam zile întregi în care nu făceam nimic productiv și pierdeam timpul. Dacă aș fi scoate toate lucrurile inutile, aș fi ajuns la minim 4 ore productive (fără job).

Așa că am decis să mă apuc serios de treabă, dar am realizat că nu mă pot motiva singur. Așa că mi-am luat un camarad de arme. Este vorba de Răzvan, despre care veți mai auzi în poveștile de pe  aici. Am decis să ne setăm 6-7 scopuri pe care să le realizăm în maxim 6 luni.

Unul dintre ele este legat și de orele productive. Eu mi-am propus să lucrez 4 ore pe zi, în afara job-ului, iar el 7. Bine, el este freelancer și a fost un „must” la el. De când ne măsurăm productivitatea eu am ajuns și la zile cu 9 ore, și el la zile cu 10 ore.

Dar încă ne luptăm cu tentațiile, lenea, procrastinarea etc. Așa că am decis să încep să scriu pe acest blog și să împărtășesc și cu voi experiențele mele. Voi încerca să scriu câte un articol pe zi, în fiecare zi a săptămânii (inclusiv în weekend). Nu oi fi eu vreun mare guru de productivitate, dar am acumulat niște chestii în lunile astea de când mă lupt cu mine. Și vreau să scriu despre ele. Deci, declar deschis thecrazyone.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.