Critica constructivă și critica distructivă

Există o graniță greu de setat între critică constructivă și critică distructivă. Unii oameni consideră orice critică primită ca fiind hate, deși poate nu este. Este bine mereu să asculți și de alții, cine știe, poate ești pe un drum greșit. Și atunci, e bine ca și altcineva să privească productivitatea ta din exterior.

Critica constructivă te poate ajuta să îți dai seama ce nu merge bine. Eu mereu cer critică constructivă oamenilor din jurul meu. Pentru că eu știu că sunt mai indulgent cu mine. Mai zic câteodată „las’, că merge și așa”. Ceea ce nu e bine. E bine să te vezi tu ca fiind productiv, dar trebuie ca și alții să observe roadele muncii tale.

Și dacă tot le observă, e bine să își și dea cu părerea. Când e de lăudat, să laude, iar când e de criticat să critice. Onestitatea, deși poate deranja pe mulți poate fi un bun ajutor în productivitate. Pe moment, critica doare, dar la un moment dat, s-ar putea să realizezi că cel care te-a criticat a avut dreptate.

Așa că nu te feri critici sau să accepți critica, atât timp cât nu merge în zona de jigniri. Nu e cel mai plăcut lucru din lume să fii criticat, dar știi măcar ce gândesc cei din jurul tău despre tine și munca ta. Și așa poți repara ce crezi că e greșit, devenind mai bun și mai productiv. Iar dacă îi critici constructiv pe alții, îi vei ajuta să fie mai productiv. Dar nu uita, laudă atunci când e ceva de lăudat, nu doar critica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.